Jose Mourinho îi liniștește pe fanii lui Manchester United, după varianta apărută în presa internațională cum că goalkeeper-ul spaniol ar fi aproape de un transfer la Real Madrid.
Portughezul a fost scurt la conferința de presă premergătoare meciului cu Arsenal din Premier League: „Nicio șansă”, a spus Mourinho. Portarul lui Manchester United a mai fost aproape de un transfer la Real Madrid în 2015, dar a rămas pe Old Trafford, noua înțelegere fiind scadentă la sfârșitul sezonului următor.
David de Gea apără poarta lui Manchester United din 2011, timp în care a cucerit un titlu de campion, o Cupă și un trofeu Europa League. Goalkeeper-ul de 27 de ani este produsul academiei lui Atletico Madrid, apărând poarta madrilenilor între 2009 și 2011, unde și-a trecut în palmares două trofee, Europa League și Supercupa Europei.
Articol scris de Daniel Anghel
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER